BLOG

Punctul zero

22.11.2020

Cu toții trecem prin momente neplăcute de-a lungul vieții. Momente care mai mult sau mai puțin, conștient sau inconștient, ne afectează.

Mergând pe stradă, eram învăluit în aburul rece al ceței. Luminile felinarelor erau singurele ce mă călăuzeau, razele lor făcându-și cu greu loc printre particulele de praf incolor ce levitau deasupra a tot și a tuturor. Cerul, stelele și luna erau de negăsit. Oamenii, la rândul lor, ori nu se mai zăreau nici de aproape, ori nu se mai zăreau...

Singurătate

12.11.2020

Simți nevoia să fugi numai cât citești cuvântul. Știu.

Stăteam pe scaun, în dormitorul meu din casa părintească, încercând să-mi văd de obligațiile vieții.

Rău sau bun

11.11.2020

Atât timp cât ceva poate fi văzut ca fiind ceva bun sau ca fiind ceva rău, acel ceva nu este nici bun, nici rău, ci doar este.

Obstacolele

11.11.2020

Cu cât este mai frumoasă priveliștea, cu atât este mai înalt muntele și cu atât sunt mai anevoioase traseele ce duc în vârf.

Dacă vrei să fii ceva ce nu ai fost niciodată sau să ai ceva ce nu ai avut niciodată, trebuie să faci ceva ce nu ai făcut niciodată.

Cei ce nu au parte de eșecuri și de suferințe provocate de eșecuri în viață nu au idealuri suficient de mari.

Secretul

11.11.2020

Secretul pentru o viață mai bună, pentru o viață fericită este să-ți trăiești propria viață.

Imaginația

11.11.2020

Fiecare ilustrație pe care-o creăm în mod repetat și conștient în imaginația noastră și care rămâne ulterior imprimată în al nostru atotputernic subconștient sau inconștient atrage cu sine anumite evenimente, anumite situații și eventual persoane, care fac posibilă materializarea sa în realitate.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți