Acul în carul cu fân
Am citit la un moment dat o secvență care mi-a stârnit curiozitatea și nu numai că mi-a rămas în notițe în telefon, mi-a rămas și adânc în minte.
Suna cam așa:
"Cea mai rapidă cale să găsești acul în carul cu fân este să arzi fânul.".
Am tot încercat să-i găsesc sensul, deși știind că orice lucru în lumea asta poate avea mai multe sensuri. E ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. :)
E ca atunci când cauți neîncetat fericirea, liniștea.
Partea proastă este că sunt șanse mari ca sufletul să se macine de tot înainte ca zilele să se termine.
Și rămâi atunci doar un corp, lipsit de esență, ca un zombie.
Partea bună este că nu va observa multă lume, din moment ce vei fi la fel ca ei.
Vei fi doar un nou-venit în marea de zombie.
Iar ei te vor primi cu brațele deschise.
Vor fi bucuroși să vadă că nu sunt singurii nefericiți din această lume, că au cu cine să-și împartă plânsetele neîntrerupte despre cât de grea și nedreaptă este viața, despre cum fericirea nu există sau despre cum de câte ori se simt fericiți apare ceva și le distruge viața.
Despre cum de fiecare dată când cred că au găsit acul, de fapt este doar un pai de fân...
Și despre cum au căutat neîncetat, paiele păreau din ce în ce mai multe, iar acul din ce în ce mai greu de găsit.
Bucuroși că li te-ai alăturat, vor vrea să-ți spună ceva amuzant.
Anume ce le-a povestit cândva un om, nu un zombie de-al lor.
Le-a povestit cum că, odată, când el căuta acul în carul cu fân, printr-o mică deschizătura a porții hangarului s-a strecurat o rază de soare.
O rază de soare atât de puternică, încât a aprins numaidecât câteva foi din iarba uscată.
Și câteva s-au transformat în multe și într-o clipită a rămas fermierul nostru nemișcat, privind la un morman de cenușă.
Și ghici ce-a găsit?
A găsit acul.
Fiind cuprins de-o căldura inefabilă și neputând să-l cuprindă, l-a lăsat acolo, în balta de cenușă, a ieșit și a închis poarta hangarului.
Pentru totdeauna.