Demonii trecutului

Trecutul.

Acea perioadă din viața fiecăruia care crește continuu. Crește cu fiecare moment trait. 

Chiar și momentele acestea în care eu scriu sau momentele în care tu citești aceste cuvinte, devin trecut. Și momentele pe care le vom trăi apoi vor deveni, la rândul lor, trecut.

Deși acest trecut trece, ceva totuși rămâne în urma lui. 

Rămân urmele trecutului. 

Rămân demonii trecutului. 

Acei demoni care caută înfometați fericirea oamenilor. 

Și caută fericirea oamenilor fiindcă ei cu asta se hrănesc. 

Se hrănesc cu momentele care îi fericesc cel mai mult. Momente pe care acești demoni caută să le facă bucățele și apoi să se înfrupte din ele, spre a deveni mai mari și mai puternici. Spre a deveni invincibili, imposibil de doborât.

Fiecare frică, fiecare dezamăgire, fiecare rană adâncă, fiecare sfârșit. 

Toți demonii aceștia caută neîncetat să își facă apariția în ale noastre vieți și să ne fure potențiala fericire, să ne fure clipele de iubire împărtășite cu cineva drag, să ne fure chiar și clipele de liniște, în care fiecare din noi ne scăldăm cu scopul de a ne curăța de tot ce ne macină.

Tind să cred că omul nu își poate învinge definitiv și eventual omorî demonii. 

Tind să cred că acesta poate doar învăța să trăiască alături de ei. 

Să renunțe să mai lupte cu ei, să-i privească tăcut, să le analizeze mișcările, puterile, să observe din ce izvorăsc aceste puteri și astfel să înțeleagă ce vor aceștia să-i transmită. 

Ce vor să-l învețe.

În ce fel îl pot ajuta acești demoni să nu devină chiar el unul ca ei.