Esența vieții

În viață nu contează cu cine ești sau ce ai. 

Contează cine ești, cum ești. 

Cine ești și cum ești? 

Ești ceea ce faci și cum faci ceea ce faci.

Ce faci? 

Faci ceea ce mintea ta îți dictează.

Ce îți dictează mintea ta? 

Ceea ce-ai scris chiar tu.

Cum ai scris?

Cu puterea gândului.

Ai înmuiat penița cugetării în călimara plină cu emoții și-ai început să scrii. 

Uneori ai scris caligrafic. 

Alteori ai scris mizerabil...

Sper, totuși, ca acest text să-ți fie ca o lecție de caligrafie.

Așadar, în primă instanță, gândurile te definesc.

Acestea sunt ca niște semințe, care prind rădăcini în subconștientul sau inconștientul tău și dau naștere unor plante benefice, frumoase, maiestuoase, ori unor plante toxice, hidoase, otrăvitoare. Asta depinde numai de soiul seminței pe care alegi s-o plantezi zi de zi, clipă de clipă. 

Nu-ți poți lăsa nici măcar o secundă gândurile în voia întâmplării și să ai pretenții apoi să fii fericit. 

În fiecare secundă de absență mentală și sufletească, semințele toxice plantate de societate, ori chiar de tine însuți devin ca niște buruieni din ce în ce mai mari, mai periculoase și mai greu de eliminat, dar nu imposibil.

Imposibil de eliminat devin doar în clipa în care mori, pentru că atunci totul ia sfârșit. 

Unii ar spune că totul o ia de la început. În fine... Părerile sunt împărțite și sunt multe.

Dacă ar fi să numesc un lucru care te ajută cel mai mult pe tine ca om să-ți construiești și să-ți menții fericirea, acela ar fi actul prezenței, acela de a trăi viața conștient.

Mulți spun că iubirea ar fi cel mai presus, însă eu cred că iubirea totală, orbească de fapt prostește oamenii. 

Este foarte bine să iubești, să fii un om cald, înțelegător, dar în același timp este necesar să ai personalitate, să ai propriile standarde, propriile dorințe, propriile preferințe. 

Dacă nu am avea acestea, am fi cu toții la fel, ca o mare de zâmbete tâmpe pe care dacă le-ai întreba ce fac nu ți-ar răspunde: 

"Muncesc.",  "Mă plimb.",  "Citesc.". 

Ți-ar răspunde:  

"Iubesc totul în jur.",  "Doamne, ce frumoasă e lumea asta.",  "Poți să-mi dai o palma chiar acum. Eu tot te voi iubi.",  "Poftim banii mei. Du-te și ia-ți ceva frumos. Eu o să rămân aici și am să mor de foame, dar mă bucur că tu ești bine.". 

Uităm esența noastră de ființe umane, posesoare ale unor instincte animalice, pierzându-ne cu totul în această iluzie a spiritualității, care este posibil să nu fie nimic mai mult decât o simplă prosteală. 

În schimb, fiind prezent și bucurându-te de fiecare moment al vieții, de fiecare activitate pe care o întreprinzi și făcând-o în cel mai calitativ mod posibil, ai șanse din ce în ce mai mari să evoluezi spre a ta împlinire și fericire.

La asta se rezumă până la urmă iubirea supremă. 

La a iubi fiecare clipă.

La a te bucura și-a absorbi fiecare particulă de înțelepciune ascunsă în fiecare acțiune, în fiecare persoană, în orice și în orice moment.

În primul rând, fericirea înseamnă iubire de sine. 

În al doilea rând, fericirea înseamnă respect de sine. 

Acestea două combinate înseamnă și presupun să fii prezent și conștient.

Înseamnă a te bucura de viață.

Înseamnă a face tot ceea ce ține de tine pentru a progresa, pentru a-ți atinge obiectivele, idealurile. 

Ca o concluzie, "în viață nu contează cu cine ești sau ce ai", dar dacă faci din actul prezenței și al înțelepciunii un obiectiv și un obicei definitiv, persoanele cu care vei fi și lucrurile pe care le vei deține, momentele pe care le vei trăi vor fi de-o valoare extraordinară, însă nu-ți vor crea niciodată dependență. Nu vei depinde niciodată de prezența acestora în viața ta pentru a fi fericit și împlinit, pentru a simți bucuria, plăcerea, confortul și liniștea.

Aceasta se datorează faptului că prin simplul obicei al prezenței și al fericirii moment cu moment, principalul motiv, aș putea spune chiar centrul universului tău și al fericirii tale devii chiar tu. 

Iar în momentul în care tu, "cine ești tu", ești sursa fericirii tale, ești invincibil. 

Știind acum că gândurile tale rămân scrise, mai mult sau mai puțin caligrafic și continui să scrii până când cerneala din călimară se va termina...

Nu știu când se va termina, dar știu că se va termina. :)

Știind acum că mintea ta mereu îți va dicta ceea ce tu ai scris.

Știind acum că, dacă nu mereu, atunci aproape tot timpul vei face ceea ce mintea ta îți dictează. 

Știind acum că acțiunile tale și felul în care le faci te definesc în fiecare moment al existenței tale pe acest Pământ.

Ce și cum alegi să gândești?