Idealul

Unii îi spun vis, alții îi spun scop, eu îi spun ideal. Vorbesc despre acel lucru a cărui înfăptuire ți-o dorești mai mult decât orice pe lumea aceasta. Vorbesc despre acea imagine a unei vieți ideale pe care o ții strâns cu tine oriunde și oricând. Acele ipostaze în care te vezi fiind, acei oameni cu care te vezi interacționând, acele locuri prin care te vezi trecând și toate satisfacțiile materiale sau emoționale pe care ți le-ar putea oferi acea viață ideală. Viața despre care tu știi că nu este doar un ideal. Tu știi că aceea este viața ta, viața pe care meriți s-o trăiești. Și tragi în fiecare zi de tine ca să găsești calea spre ieșirea din prăpastie. 

În unele zile reușești mai mult, în unele mai puțin, în altele deloc. În fiecare zi te lupți cu ideile adânc înrădăcinate în inconștient, care-ți transmit fără cuvinte că nu meriți acel lucru. În fiecare zi te lupți cu părerile persoanelor din jur, mai mult sau mai puțin apropiate, care nu au încredere că vei reuși, care îți spun mereu să îți găsești alt drum mai sigur pe care să mergi. 

Ideea este că de cele mai multe ori, un vis, un scop sau un ideal măreț nu înseamnă siguranță.

Aproape întotdeauna a ajunge și a te menține la un nivel înalt înseamnă a renunța la ideea de siguranță și a îmbrățișa ideea de asumare a riscurilor, de întâmpinare și combatere a obstacolelor, de a prelua învățături din acestea și a acumula experiență pentru a deveni din ce în ce mai bun. 

De foarte multe ori am auzit și citit ideea că oamenii care îți spun că n-o să reușești sunt de fapt oameni care nu au încredere că ei ar putea să ajungă la acel ideal pe care ți-l dorești tu, că nici măcar n-ar putea să se imagineze apropiindu-se de un astfel de ideal și astfel își transpun neputința în atitudini, comportamente și cuvinte menite să te descurajeze pe tine din a mai face orice pas în acea direcție. Putem spune că își proiectează sentimentul de neputință în exterior, mai precis asupra persoanei idealiste.

Ai fi tentat să spui și că oamenii care îți spun că nu vei reuși sunt oameni care nu au idealuri la fel de mărețe ca ale tale și de aceea consideră că ceea ce îți dorești tu este doar un vis nerealizabil. 

Nu pot să spun că vreuna dintre aceste două variante este adevarată și nici nu pot să spun că niciuna dintre ele nu este adevărată. 

Eu cred că fiecare din acești oameni neîncrezători are sau a avut măcar un ideal în viață. Și cei care l-au avut, dar și cei care încă mai au acest ideal nu și-l îndeplinesc dintr-un motiv simplu, dar care implică o complexitate foarte importantă. 

Nu este vorba despre încredere, nu este vorba despre motivație, ci este pur și simplu vorba despre delăsare. Un aspect pur caracteristic oamenilor în general. Sună un pic cam cinic să spun despre toți oamenii că le este caracteristic să fie delăsători, nu? 

Poate fi. Tocmai aici intervine complexitatea pe care am menționat-o mai sus.

Nevoia de siguranță și confort, izvorâtă din instinctul de autoconservare și supraviețuire este una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă nevoie care ne guvernează viața. 

Pentru acea parte a creierului nostru care se ocupă de aceste aspecte ale vieții noastre este foarte important să știe că trăim o viață sigură, liniștită, plină de plăceri și fără greutăți care să ne amenințe bunăstarea sau care să ne pună în pericol.

Acest lucru însă, pe cât de important, pe atât este de periculos pentru idealul tău. Această atitudine căutătoare de siguranță si confort este ca un zid ce stă în calea împlinirii tale. Fiecare moment în care ai această atitudine delăsătoare este ca o nouă cărămidă ce se adaugă la construcția zidului. 

Cu cât te adâncești mai mult în această stare, cu atât zidul devine mai înalt și mai rezistent.

Imaginează-ți că tot ceea ce ți-ai dorit mai mult vreodată în viața ta se află dincolo de acel zid.

În punctul acesta apar două situații, prezentate mai jos.

După o scurtă perioadă de timp încă mai există șanse să te poți urca pe zid și să treci dincolo de el. 

După o lungă perioadă de timp însă, va deveni din ce în ce mai greu, iar la un moment dat chiar imposibil să mai vezi dincolo de zid, va deveni imposibil chiar să te vizualizezi în imaginația ta trecând zidul, așa că nici nu vei mai încerca și astfel vei pierde din vedere orice urmă de ideal. Orice urmă de speranță pentru o viață cu adevărat însemnată. O cale sigură către resentiment.

În prima situație sunt persoanele care încă au un ideal, dar nu și-l îndeplinesc din diverse motive și își manifestă dezamăgirea față de propria persoană printr-o atitudine resentimentară spunându-ți ție că nu vei reuși, că n-ar trebui să te complici cu idealuri mărețe, iar în cea de a doua situație sunt persoanele cărora nu le-a mai rămas nicio fărâmă din acel ideal măreț care a fost odată, care l-au pierdut pe vecie și nu văd posibilă această realizare nici pentru tine sau pentru oricine altcineva.

Probabil că nu-ți dorești să ajungi în niciuna din cele două situații prezentate și mi se pare complet normal. Sunt absolut de acord cu tine. 

Dacă nu te afli în niciuna dintre aceste situații, deci ori abia ți-ai setat idealul și încă nu ai început să lucrezi în direcția acestuia, așa cum nici zidul nu a început să se construiască, ori l-ai setat și deja faci eforturi să-l duci la îndeplinire, așadar nu se pune problema vreunui zid care să crească, tind să cred că ce-ai citit până acum a fost suficient de dureros, doar gândindu-te că există posibilitatea să nu-ți realizezi vreodată idealul și să știi deja ce ai de făcut în continuare.

Dacă totuși te afli în prima situație, cred că ar trebui să te apropii de zid și să arunci o privire peste acesta. Dacă este prea înalt și nu reușești să vezi nimic, dar totuși știi că există ceva important acolo, dincolo, fă tot posibilul să te urci pe zid și să vezi peste el.

Probabil te întrebi de ce-ți spun doar să privești peste zid și nu-ți spun să sari direct.

Pentru că este esențial să privești cu atenție peste zid, să-ți vezi idealul, să-l simți aproape, să-l vezi posibil, să-l vizualizezi îndeplinindu-se, să vezi posibilitățile pe care le ai pentru a ajunge la el, să-ți faci un plan bun de atac și-apoi să-ți aduni toată forța interioară pentru a trece dincolo. Să elimini astfel posibilitatea de-a te mai găsi vreodată nepregătit în fața greutăților presupuse de atingerea idealului și să cazi din nou în ghearele delăsării.

După ce-ai trecut dincolo de zid, știind cât de greu ți-a fost să ajungi unde ești acum, sunt convins că nu-ți vei mai dori să lași vreodată altul să se ridice în calea ta.

Dacă te regăsești în cea de-a doua situație și nu doar că zidul este atât de înalt încât nu îi vezi capătul, dar nici nu mai ții minte ce se afla după acesta, care era idealul tău măreț, atunci cred că singura variantă care ți-a mai rămas ar fi să aduni toată forța interioară de care dispui și să faci tot posibilul să spargi zidul. 

Este posibil să dureze zile întregi, săptămâni, luni sau ani. Este posibil să nu reușești niciodată să-l spargi și să-ți consumi toată viața făcând săpături în piatra zidului. Este posibil ca însăși dorința ta de a sparge zidul să devină noul tău ideal.

Vei trăi o viață infinit mai valoroasă făcând acestea decât dacă te-ai lăsa înghițit de oceanul întunecat al delăsării.