Prietenii falși

"Să nu ai încredere în nimeni! Nu trebuie să ajuți pe nimeni, că nu primești nimic înapoi și i-ai ajutat degeaba."

Binele nu se întoarce neapărat dinspre persoana căreia i-ai făcut bine, cum nici răul nu-l vei primi neaparat din partea persoanei căreia i-ai făcut rău, dar se întoarce. 

Ai făcut bine, vei primi sau nu bine, iar dacă-l vei primi, poate să fie sau poate să nu fie din partea aceleiași persoane. 

E ceva ce nu pot ști sigur.

Dar dacă faci bine ca să primești bine, cu siguranță nu vei primi. Egoismul nu se răsplătește cu bunătate.  

Doar bunătatea se răsplătește cu bunătate. 

N-o să mă apuc să-ți spun că e mâna universului, că e Karma sau vreun porumbel care vede ce faci și zboară să dea de veste în țară că ai făcut bine sau ai făcut rău. 

Îți spun doar că așa este. 

Dar atunci când ești împăcat cu tine, respectiv cu viața pe care-o trăiești și oferi necondiționat nu-ți mai pasă dacă primești înapoi, așa că nici nu observi. 

Mă amuză poveștile ălora care se plâng că au ajutat pe cineva și apoi le-a întors spatele, că nu mai au încredere în nimeni, că nu mai ajută pe nimeni. 

Scrisesem la un moment dat despre diferența dintre un om înțelept și unul frustrat. 

Păi, în situația asta omul înțelept va continua să ajute necondiționat, va înțelege că va fi cândva răsplătit sau nu, de aceeași persoană sau nu, dar oricum irelevant, iar cel frustrat va fi frustrat și deja știi ce va face. 

Sau mai exact ce nu va face. 

"Când ești bun ești luat de prost." 

sau 

"Când ești bun ești luat de slab." 

În aceste fraze este vorba de un anume fel de bunătate și anume acea bunătate izvorâtă din egoismul de mai sus.

Acea bunătate îmbrăcată în speranța că vei primi același lucru în schimb. Lucru care denotă slăbiciune. 

De ce slăbiciune?

În momentul în care faci bine doar ca să primești bine și când nu primești ești dezamăgit, mai ești pe deasupra și slab, dând dovadă de dependență față de oameni, de bunătatea lor, de aprecierea lor și eventual iubirea lor. 

De ce dependență?

Păi dacă n-ai fi dependent, n-ai aștepta ceva la schimb și cu siguranță n-ai fi dezamăgit când cineva ar răspunde gestului tău altfel decât te așteptai.

De ce n-ai fi dezamăgit?

Pentru că a fi dezamăgit de cineva presupune în primă instanță a pune o parte din fericirea ta în mâinile acelei persoane, iar când inevitabilul se întâmplă, fericirea ta rămâne pierdută pe undeva, ori un om independent nu-și pune fericirea în alte mâini decât ale lui.

Așadar, dependența înseamnă lipsa independenței, deci lipsa puterii personale.

Și uite-așa am explicat bunătatea percepută ca slăbiciune.

Repet, egoismul nu se răsplătește cu bunătate, ci doar bunătatea autentică se răsplătește cu bunătate. 

Bunătatea autentică, adică aceea provenită din pură dorință de-a ajuta oamenii. 

Fie că știi că la un moment dat ai avut și tu nevoie de ajutor și l-ai primit, fie că doar vrei ca oamenii din jurul tău să fie bine sau doar că așa ai fost crescut și ții cu tine oriunde mergi un principiu care te îndeamnă să ajuți oamenii, toate acestea dau dovadă de bunătate pură. 

Bunătate provenită din putere personală.

Secvențele de mai sus ar trebui să sune cam așa: 

"Când ești slab ești luat de prost." 

Ar fi un pic mai credibile în forma asta, din moment ce la bază suntem animale, iar slăbiciunea în lumea animalelor înseamnă moarte, în timp ce în lumea oamenilor, prostia înseamnă moarte. 

Nu propriu-zisă, dar tot un fel de moarte și tot un fel de lipsă a vieții.